www.tiriacauto.ro
Parteneri Tiriac Auto:
UniCredit Tiriac Bank
Allianz Tiriac
Tiriac Leasing
Vanzarile puternice ale modelului S-Max cresc cota de piata a Ford in ianuarie
• Cota de piata pentru Ford in Europa atinge nivelul de 9%
• Vanzarile cresc cu 8% (cu 10.400 de unitati)
• Vanzarile din segmentul vehiculelor comerciale cresc cu 15,6%
Vanzarile sustinute ale noului Ford S-Max - desemnata Masina Anului 2007 - au alimentat in luna ianuarie o noua crestere a cotei de piata detinute de Ford in Europa.
Vanzarile totale ale companiei Ford in ianuarie 2007 au fost de 140.000 de unitati, cu 10.400 mai multe fata de perioada similara a anului trecut, ceea ce i-a asigurat companiei o cota de piata de 9%.
Pe segmentul vehiculelor comerciale, vanzarile Ford au totalizat 25.000 unitati, cu 15.6% mai multe decat in ianuarie 2006. Noul Ford Transit - Van-ul anului 2007 - a inregistrat in ianuarie vanzari de 16.100 de unitati, cu 22% mai mari decat in perioada similara a anului trecut.
Cea mai mare piata europeana pentru Ford a fost, din nou, Marea Britanie. Cu o crestere de 9,5% pana la 34.700 unitati, Ford si-a adjudecat in aceasta tara o cota de piata de 18,2%.
In luna ianuarie, vanzarile Ford au crescut si in Spania, Franta, Portugalia, Belgia, Danemarca, Norvegia, Austria, Polonia, Grecia si Ungaria.
In Irlanda, vanzarile Ford din luna ianuarie au inregistrat un record pentru aceasta tara - 8.300 unitati.
"Suntem foarte multumiti sa constatam o crestere a vanzarilor si a cotei noastre de piata chiar de la inceputul acestui an. Rezultatele noastre din ianuarie au avut drept factor determinant principal, din nou, autovehiculele de clasa mica si cele din segmentul comercial. Aceasta performanta a fost stimulata in special de traficul intens din showroom-uri generat de obtinerea de catre S- Max a titlului Masina Anului 2007. Ne asteptam ca vanzarile noastre sa primeasca un impuls suplimentar odata cu lansarea noului Mondeo, care va avea loc in cursul acestui an", a declarat Stephen Odell, vice presedinte marketing, vanzari si servicii al Ford Europa.
Vanzarile S-Max din ianuarie au fost de 7.100 de unitati. Luand in considerare si Galaxy, Ford a vandut in ianuarie, in Europa, 8.400 de autovehicule MPV, de peste trei ori mai mult fata de perioada similara a anului trecut.

